Programul Operaţional Sectorial
"Creşterea Competitivităţii Economice"
co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională
"Investiţii pentru viitorul dumneavoastră"

 

S.C. MEDISAN 2010 SRL din Mediaş anunţă începerea proiectului

"SOLUŢII CONCENTRATE PENTRU HEMODIALIZĂ"

 

S.C. MEDISAN 2010 SRL din Mediaş, cu sediul în Mediaş, Strada Carpaţi nr.8, 551022, jud. Sibiu, derulează, începând cu data de 14.07.2011, proiectul „Soluţii concentrate pentru hemodializă", co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 328 din 14.07.2011, încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice" (POS CCE).

 

Valoarea totală a proiectului este de 984.075 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este 787.086 lei. Valoarea eligibila nerambursabilă din FEDR este de 653.281,38 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 133.804,620 lei iar valoarea neeligibilă a proiectului este de 109.535 lei.

 

Proiectul se va implementa în Mediaş, pe o durată de 24 luni.

 

Obiectivul general al proiectului este crearea unui start-up inovativ (Medisan 2010) prin transfer de rezultate de cercetare-dezvoltare din activitatea de cercetare proprie a institutului ICPAO Mediaş către S.C Medisan 2010 SRL constând în utilizarea soluţiei tehnologice propuse prin brevetul de invenţie Dosar OSIM A/01060/08.11.2011 cu titlul: ‚,Procedeu şi produs privind obţinerea soluţiilor concentrate pentru hemodializă" precum şi tehnologie cu acelaşi titlu. Implementarea proiectului are ca scop realizarea unei staţii de producere a soluţiilor concentrate de hemodializă care se vor comercializa către Centrele de Dializă din România.

 

Ultima actualizare: 5 iulie 2013